Short stories

Următoarea-i cu Domnu’

Da, da, e toți studenții veniți din afara Bucureștiului se plâng de RATB. Alertă de clișeu! Mi-a zis mie un Icsuleanu’ una bună, cum că postasem de două ori pe Facebook ceva legat de trolee și asta l-a deranjat atât de tare că nu m-a mai întrebat de sănătate de atunci. No, bine, dar dacă eu în cap la mine mă amuz, nu văd de ce n-aș da și altora din veselia mea și n-aș povesti ce-mi mai văd ochii.

86

Iau 86le, mă așez pe scaun, mă holbez în gol că-mi uitasem căștile acasă. Toate astea se întâmplau într-o dimineață de noiembrie. La vreo două stații după mine urcă o doamnă și, ca mare parte din reprezentanții generației ei (ce-mi place să generalizez<3), se poziționează în picioare în dreptul scaunului meu, cu toate că autobuzul era aproape gol. Nu, nu era venită în control, doar apăra drepturile celor de-o vârstă cu ea care ar fi putut alege să meargă cu autobuzul în acea zi, dar nu o făcuseră. Și trec cinci minute, trec zece, doamna tot lângă mine, pufnind din când în când, dar neîndrăznind să ocupe vreunul din locurile libere din jur.

La un moment dat mă bate pe umăr și mă întreabă răstit:

– Auzi, domnișoară, următoarea e Basarab?

– Nu, doamnă, următoarea e la Cimitirul Sfânta Vineri, răspund eu, fără să mă gândesc prea mult.

Pauză: agonie și orice, dar numa’ extaz nu. Ridic ochii și o văd pe tanti colorându-se nu tocmai plăcut.

– Păi cum îți permiți tu să-mi spui mie așa ceva?! Unde te crezi, domnișoară? După ce că mă ții în picioare îmi mai și răspunzi urât.

Da, bine, pa. Mă uit câș la ea, recunosc, era prea devreme să poată creierul meu mașina o explicație logică pentru ce-mi spunea tanti. Ea spumegând/fumegând în continuare, fără să dea vreo explicație. Eu înțelegeam tot spre nimic. Așa că ridic o sprânceană și strâng din buze, mă prefac că n-o aud și încerc să-mi văd de borșul meu. Dar n-a fost să fie, altele erau planurile pentru mine atunci.

– Și acum mă mai și ignori, nu ți-ar fi rușine! Cum să-mi spui tu mie să cobor la Cimitir!

Printre frustrările lu’ tanti mă pufnește râsul. Pe mine și pe jumătate din cei aflați în troleu la ora aia. Mă abțin cu greu, îi spun să se uite în banda cu informații și mă fac că plouă. Oprește troleul, tanti coboară bolborosind în  barbă ceva de tineretul din ziua de azi care-i duce pe ei la groapă, eu continuu să râd până ajung la Romană.

Păcat că nu e stație și în dreptul Spitalului de Psihopupu, poate-mi umplea doamna frigiderul pentru toată iarna.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s