Daily chitchat, Short stories

Cheia e la tine!

Acum un an am realizat că, dacă până atunci zburasem veselă din subiect în subiect, din pasiune în pasiune, luna iulie reprezentase pentru mine punctul zero al drumului pe care urma să îl încep. Vrem sau nu vrem să acceptăm, clipa în care ne lăsam diploma de Bacalaureat la secretariatul facultății este clipa în care orizontul ni se micșorează, măcar cu un nanometru. Nu ne putem răzgândi din această decizie, nu fără a risipi resurse (din care cea mai importantă, din punctul meu de vedere, este timpul). 

Mult timp nu am știut ce vreau să fac mai departe. Am sărit din idee în idee și, pentru mine, clasele a 11-a și a 12-a au fost un cumul de răzgândiri și calcule în care încercam să răspund la întrebare „Cristina, ce vrei să te faci când o să fii tu mare?”.

În primul rând aș prefera să nu mă fac mare, ca să fiu sinceră. Adică ok, să cresc, să acumulez informații și experiență și să am o viață plină și frumoasă, până aici sunt de acord. Dar sper încă din tot sufletul că nu o să-mi pierd niciodată setea de a evolua și capacitatea de a rămâne om, indiferent de bifurcațiile de care dau în drumul meu.

M-am hotărât de dimineață să scriu acest articol, nu atât din considerente de utilitate pentru alții, cât pentru a-mi lua o greutate de pe umeri că nu apuc să spun aceste lucruri suficient de des: do whatever makes you happy! E greu să fi pus să iei o decizie, în condițiile în care nici tu nu știi prea bine ce e în sufletul tău. E și mai greu când realizezi că acea decizie îți va influența viitorul în moduri în care nu își poți imagina.

Do What Makes You Happy Folk Art Sign

Văd din ce în ce mai des copii (ca și mine) care renunță la visele lor. Motivele sunt variate, dar cred că pot fi reduse la trei idei:

1. Nu au susținerea morală a familiei;

2. Iau în considerare componenta financiară generală a respectivului domeniu;

3. Vor ceva simplu doar pentru a avea o diplomă.

Cu punctul 1 am avut și eu o scurtă întâlnire, până când, punând piciorul în prag, mi-am spus următoarele: deciziile cu privire la mine îmi aparțin. Indiferent de punctul în care mă vor aduce acestea, vreau să mi le pot asuma fără să am impresia că altcineva a avut vreun efect asupra mea. Vreau ca laurii și sentimentul de vină să fie ale mele și în niciun caz să nu am dreptul să le proiectez asupra celor din jur. Nu îmi doresc, în niciun caz, să ajung bătrână și acră și să învinovățesc pe cei apropiați mie pentru că nu am ajuns acolo unde voiam. Prefer să îmi fie greu să mă uit în oglindă și să-mi reproșez că n-am gândit până la capăt ce urma să vină.

2? Bani poți să faci cu orice specializare, cât timp ești pasionat și te concentrezi 150%. Asta dacă banii sunt ceea ce te motivează. În fiecare an facem mișto de multitudinea de elevi care aleg să dea la Jurnalism sau la cine știe ce altă facultate care, în viziunea societății, nu dă bine. Uităm să ne gândim că printre aceștia sigur sunt și persoane devotate alegerii lor, cu chemare pe domeniul respectiv, etc., etc. Când am povestit la un moment dat cuiva că am intrat la Relații Economice Internaționale reacția primită mi-a stat puțin în gât: „Adicăăă…tu o să fii o de aia cu relații cu străini, nu?”. Da, pentru că să gândim ușor mai departe de lungul nasului e greu, preferăm să etichetăm alegerile în viață ale altora în funcție de sentimentele noastre pentru acea specializare. Mie nu îmi plac contabilii. Asta ca efect al faptului că nu mi-a plăcut contabilitatea neam. Dar asta nu înseamnă că dacă cineva apropiat vrea să se facă contabil o să fac mișto de el până o să mi se facă rău.

Cât despre cei care visează doar o diplomă pe care să o arate nepoților nepoților lor, că deh, tataia a făcut și el o facultate, nu mai contează care…nu prea am ce spune. Am în jurul meu o mulțime de astfel de oameni, dovadă și rezultatele de după primul an de facultate. Dacă nu te zbați nu răzbești! Pentru că la orice facultate, indiferent cât de slabă și inutilă pare, nu ies oamenii chiar pe bandă rulantă, doar intră așa.

 

Advertisements

2 thoughts on “Cheia e la tine!”

    1. Nu, dar eu una cred că ai șanse mai mari dacă te zbați să răzbești într-un domeniu care ți se potrivește cu adevărat, nu doar din punct de vedere al beneficiilor financiare sau a opiniei celor din jur.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s