Short stories

cand linia continua nu mai e o limita

Suntem furati zilnic. Nu, nu ma arunc in comentarii politico-economico-sociale. Suntem furati de peisaj si refuzam sa platim rascumpararea. Suntem furati de virtual si dezvoltam un soi de placere de a ramane acolo, blocati. Ne furam singuri timpul, trairile si…cam tot.

Am ajuns in punctul in care mi-e comod sa tac. Si nu sunt mandra de mine. Mi-e comod sa tac pentru ca am mereu la indemana un ecran de care sa ma las furata. Si atentia mea la lumea din jur dispare. Nu mai percep multe din cele ce se intampla. Si, pana la urma, la finalul zilei trag linie si iata-ma ca nu-s cu nimic mai castigata ca ieri. Am mai citit o stire, am mai aflat un banc. Da, am mai descoperit un poet, am mai apreciat o campanie misto si-am mai aflat ce se intampla pe alte continente. Dar in aceeasi masura am devenit mai greu de atins de realitate.

Scriu toate astea intr-un moment de sinceritate. Pentru ca odata cu furtul nostru rasar si cei carora le hranim orgoliile. Nu, nu ma refer la cei care-si urmeaza pasiunile si kudos to them, fac ceva misto si ne aduc sub ochi lucruri superbe, bucati din ei sau din Universul lor. Ma refer la cei care, fortat, vand ceva dupa care fiecare din noi tanjeste: linistea.

Da like daca iti pasa. Comenteaza daca iubesti. Da share daca conteaza. Conteaza?

Si-mi cer scuze, dar tocmai mi-a aparut in newsfeed-ul de Facebook o poza cu ceva ce m-a taiat pana la os: accident de masina, 4 copii luati pe sus de un sofer care-a pierdut controlul. I-am vazut intorsi pe toate partile, fara suflare, cu oameni plangand in jurul lor. O singura poza. “Comenteaza cu amin si da share!”. Amin. Amin. Asa sa fie ce?

Am iesit la suprafata pentru o gura de aer. Vreau sa invatam ceva. Noi toti, cu mine in frunte. Vreau sa invatam ca trauma e ceva individual inainte sa fie colectiv. Si ca nu e ok sa-ti creasca tie reach-ul transformand-o in viral.

Azi un sofer n-a mai vazut linia continua. Tot azi linia continua a trecut peste noi, prin noi, si ne-a adus sub nas tot ce-am sperat sa nu mai vedem. Un pic de realitate dura, care pe mine m-a facut sa abandonez lumina ecranului, fie si pentru cateva minute.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s